Și iată că proiectul a devenit realitate.
Scopul proiectului a fost eliminarea emoțiilor negative acumulate de copii/elevi/tineri în perioada pandemiei și în contextul războiului din Ucraina.
Traumele nevindecate din copilărie pot avea urmări pentru toată viața. În contextul pandemiei Covid 19 și a războiului izbucnit recent în Ucraina, copiii sunt supuși unor tensiuni și momente de stres pe care nu le conștientizează, nu le recunosc / identifică. În lipsa unui mecanism prin care să poată fi eliberate, acestea pot conduce la probleme majore în viața de adult, probleme atât de natură psihică cât și fiziologică.
Proiectul a propus o terapie prin râs în cadrul unor unități de învățământ, o terapie pentru cei mai fragezi dintre noi, cei care sunt la vârsta alegerii valorilor, a construirii caracterului, a modului de a reacționa, a modului de a visa, de a gândi, de a acționa, a modului de a trăi. Dorința noastră este de a veni în sprijinul eforturilor combaterii factorilor majori de stres, această terapie putând funcționa ca un burete pentru ștergerea emoțiilor negative.
Terapia prin râs pe care am propus-o a folosit o serie de exerciții specifice care urmăresc învățarea unor tehnici ce declanșează eliberarea hormonilor fericirii, tehnici pe care copii și tinerii și le-au însușit prin metode simple care pot fi percepute ca niște jocuri. În urma workshop-urilor la care au participat, ei dețin noțiuni pe care le vor putea aplica pe tot parcursul vieții. Aproape orice virus are un antidot, un mecanism care anulează efectele negative asupra organismului. Stresul, emoțiile negative, frica, putem pe toate acestea să le percepem ca pe niște viruși care ne invadează existența și ne pot afecta toată viața. Din fericire aceștia au acum un antidot – Terapia prin râs –, care aplicat la momentul potrivit ne poate salva existența.
Grupul ţintă al proiectului l-au reprezentat elevii Școlii step-by step, Matei Corvin, Hunedoara, devenită parteneră. Beneficiari direcți ai proiectului au fost 400 de elevi (copii și adolescenți) la care s-au adaugat cadrele didactice prezente la worshop. Aceștia au asimilat exerciții specifice de relaxare și detensionare pe care ulterior le vor putea folosi fară supraveghere pe parcursul vieții.
Mulțumim Primăria Hunedoara! Mulțumim Diana Roșca!
Proiectul în presa locală.
Proiectul pe facebook.