Wine&Painting

Atelierul de pictură

INGENIUS HUB, SIBIU

Evenimentul, ajuns acum la a treia ediție, este organizat de Asociația CreativAct și găzduit de Ingenius Hub Sibiu, un spațiu de coworking superb din Sibiu, aflat pe strada Ioan Budai Deleanu 13. Aici aproape lunar se fac întâlniri cu ONG-iști, antreprernori sau reprezentanți ai societății civile pentru a identifica noi parteneriate sau colaborări. Așa am început și colaborarea în proiectul Wine&Painting, ateliere menite să ofere un timp creativ și  distractiv adulților. Atelierul este destinat pasionaților de frumos dar și persoanelor care nu au mai măzgălit ceva din liceu sau care consideră că nu au talent. Aici ne jucăm, ne dăm voie să fim creativi fără pretenția de a obține o operă de artă, sau putem să ne redescoperim artistul interior, aflat de ani de zile în stare latentă. Aici putem și învăța noțiuni de pictură dar scopul principal este de a socializa și de a ne relaxa prin culoare. Temele sugerate pot deveni foarte personale, subiectul se poate transforma, poate dispărea, descompune, recompune, etc. 

Coordonator: Artist Cristea Valentina, 

Asistent: Flavia Pătrășcan

Vinurile de la Wine Not, Crama Ceptura sau alți parteneri, au menirea de a descătușa energia creatoare. 

Rămâi cu noi pentru a afla când e următoarea întâlnire Wine&Painting. Te așteptăm cu drag!

Maci în soare

Contrast

Maci în albastru

Doar maci

Puțin abstract

Alb

Chill

Mulți maci

Landscape

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *